Bătea un vânt de seară.
Se desprimăvăra.
Un călăreţ pe Drumul
Mormintelor trecea.
Îngândurat feciorul
La pas mâna întâi,
Apoi ca o furtună
Trecea galop prin văi.
Se-nvolburau în urma-i
Frunzare alburii,
Ca un talaz sălbatec
Al unei vijelii ...
Şi s-a oprit deodată:
« Dar incotro? Ce drum
Al lumii nesfârşite
Să mai apuc de-acum ? »
Şi sta la o răscruce,
Pe gânduri. Şovăia ...
Râs auriu de fată
Deodată auzea ...
« De drumurile lumii
Nici nu mai vreau să ştiu ! »
Şi-a-ntors încet fugarul
Spre râsul auriu ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Te rog să treci şi numele traducătorului român, că aşa este normal şi corect. Nu numai la această poezie, ci la toate. Primul merit este al autorului, dar o muncă de re-creaţie face şi traducătorul. Are şi el meritul lui şi drepătul la aplauze. (Gîndeşte-te numai la Serghei Esenin şi George Lesnea, ca să dau numai un exemplu). Cu stimă, Savin BADEA
Am sa tin cont de sugestia ta. Multumesc.
Am găsit traducătorul: Eusebiu CAMILAR. Cu stimă, Savin BADEA
Trimiteți un comentariu