Ma uit in jurul meu si vad oameni maturi. Se presupune ca si eu sunt unul dintre ei, avand in vedere varsta.
Nu ma simt asa. Cand eram mica, eram copilul matur. Acum am renuntat la aerul sobru (cat de cat), la statutul de intelept (tot cat de cat), la aerul de om responsabil (idem. ce sa fac ? incerc si eu !). M-am apucat de implinit vise. M-am apucat de viata.
Poate e o ultima zvacnire inainte de a-mi asuma cu toata fiinta uitarea… Sau poate am ales sa nu-i cad prada...
Nu ma simt asa. Cand eram mica, eram copilul matur. Acum am renuntat la aerul sobru (cat de cat), la statutul de intelept (tot cat de cat), la aerul de om responsabil (idem. ce sa fac ? incerc si eu !). M-am apucat de implinit vise. M-am apucat de viata.
Poate e o ultima zvacnire inainte de a-mi asuma cu toata fiinta uitarea… Sau poate am ales sa nu-i cad prada...
Un comentariu:
oricum maturitatea te complica si mai mult(mai ales cea dusa la extreme)...ajungi sa gandesti mereu rational si sa iti calculezi fiecare clipa pierzandu-ti astfel viata...asa ca e mai bine sa nu te maturizezi(prea tare) :D
Trimiteți un comentariu