joi, septembrie 27, 2007

Incerc!

Eu si modul meu de a fi si de a actiona… Cam greu de explicat in cateva cuvinte. De-a lungul anilor m-am construit. In fiecare clipa am mai adaugat cate o caramida la ceea ce devin. Am fost atat de concentrata asupra lui “a face”, incat am lasat sa mi se ridice bariere si sa mi se puna lanturi sa nu pot ajunge la “a fi”.

Acum, cand am gasit motivatia de a ma ridica si de a privi din nou spre soare, vii si-mi spui ca de ce nu deschid mai repede fereastra sufletului meu? Dar tu nu stii ca din temnita mea cenusie singura raza de soare esti TU.

Nu stii ca pentru prima oara in viata mea am inceput sa-mi rup lanturile unul cate unul. Sunt grele si singura unealta pe care o am e vointa.

Nu stii ca dupa atata timp oasele-mi sunt reci, muschii imi sunt adormiti, bratul imi tremura, pasul nu-mi este chiar ferm si apasat. Sigurul lucru viu ramas in mine e sufletul meu. Mi-e greu sa ma ridic in picioare si sa-ti urmez chemarea, dar o fac. O fac pentru ca mi-ai deschis ochii si mi-ai aratat ca am multe de oferit. Iti multumesc pentru asta!

Si totusi iti simt nerabdarea. Vrei totul si vrei cat mai repede. Eu iti pot oferi tot ce am, insa nu-ti pot spune cand pentru ca nu stiu cat va dura metamorfoza mea. Nu-ti pot adresa decat o rugaminte, pe care esti liber s-o urmezi sau s-o ignori:

Mergi pe drumul meu. Stiu ca e lent, dar e sigur!

Niciun comentariu: