E 3 noaptea. M-am trezit dintr-un somn agitat si mi-e greu sa adorm la loc. Ma duc in bucatarie si imi fac o cafea. Mai e ceva vreme pana la ora mea obisnuita de trezire. Ce sa fac cu tot timpul asta? De citit nu ma apuc. Nu am chef. Nu in dimineata asta. As putea sa mai lucrez la proiectele in care sunt implicata. Poate putin mai incolo… Sa scriu pe blog. Asta ar fi o idee. Nu am mai scris de o saptamana… Dar despre ce? In viata mea se petrec, in fiecare zi, o multime de evenimente. In acelasi timp raman alte ipostaze neexplorate. In stare inerta.
Sa scriu despre miile de evenimente din viata mea de zi cu zi? Hmmm… Parca nu ar fi ceva anume de zis. Sunt lucruri care se intampla cu o repeziciune fantastica. Au consistenta lor, insa aceasta nu merge dincolo de momentul in care au loc propriu-zis. Inainte de a scrie despre ele, avand in vedere ca sunt evenimente ce tin de viata de zi cu zi, intotdeauna imi pun intrebarea daca se poate invata ceva din ele. Daca ajung la concluzia ca da, atunci scriu. Daca nu, raman acolo. Binenteles ca din orice lucru poti trage niste concluzii si din orice eveniment poti invata ceva, insa nu stiu daca din orice eveniment poti face o afirmare a unor principii de viata. Poate ca da. Hmmm… Iar m-am pierdut in ganduri. Ideea e simpla. Alegi sa scrii despre un eveniment atunci cand inseamna ceva pentru tine, cand poti sa transmiti mai departe un mesaj, cand din mesajul tau se poate extrage ceva bun.
Referitor la ipostazele neexplorate… astea sunt intr-adevar evenimente cu un impact puternic asupra mea. Sunt fie planuri ce urmeaza a fi puse in aplicare, fie planuri asupra carora inca ma decid daca merita a fi urmate sau nu, fie situatii asupra carora planeaza “and the next step is?” Da. Cred ca despre ele as putea sa scriu. Indiferent daca e vorba despre mine, trairile mele interioare, dilemele mele, sentimentele mele. Cum spunea si Annie, oricand putem face o poveste din ceea ce simtim. Asa ne descarcam si eliminam si lipsa de inspiratie.
Stau si ascult. E liniste. Si-n sufletul meu la fel, in ciuda vietii mele agitate. In ciuda alergaturii de zi cu zi, a proiectelor care au fiecare cel putin un dead-line, a oboselii acute pe care o simt.
Ma bucur de momentul asta de liniste. Ma uit la viata mea si-mi place. E adevarat ca trebuie sa mai fac niste ajustari pe ici pe colea, dar in mare parte, e frumoasa. Cred ca totul tine de cat de mult vrei sa vezi lucrurile bune din viata ta. Daca vrei sa le dai valoare. Daca nu, lucrurile care te macina o vor face si mai mult. Cu totii avem dureri, neimpliniri, cu totii suntem din cand in cand dezamagiti de ceva sau ceva nu merge cum ar trebui. Insa, asa cum vedem toate lucrurile astea rele, cred ca putem sa aruncam o privire si catre cele bune. Nu ne costa nimic. Din contra. Putem aduce o raza de speranta in sufletele noastre.
Cred ca acum ma apuc de lucru…
Sa scriu despre miile de evenimente din viata mea de zi cu zi? Hmmm… Parca nu ar fi ceva anume de zis. Sunt lucruri care se intampla cu o repeziciune fantastica. Au consistenta lor, insa aceasta nu merge dincolo de momentul in care au loc propriu-zis. Inainte de a scrie despre ele, avand in vedere ca sunt evenimente ce tin de viata de zi cu zi, intotdeauna imi pun intrebarea daca se poate invata ceva din ele. Daca ajung la concluzia ca da, atunci scriu. Daca nu, raman acolo. Binenteles ca din orice lucru poti trage niste concluzii si din orice eveniment poti invata ceva, insa nu stiu daca din orice eveniment poti face o afirmare a unor principii de viata. Poate ca da. Hmmm… Iar m-am pierdut in ganduri. Ideea e simpla. Alegi sa scrii despre un eveniment atunci cand inseamna ceva pentru tine, cand poti sa transmiti mai departe un mesaj, cand din mesajul tau se poate extrage ceva bun.
Referitor la ipostazele neexplorate… astea sunt intr-adevar evenimente cu un impact puternic asupra mea. Sunt fie planuri ce urmeaza a fi puse in aplicare, fie planuri asupra carora inca ma decid daca merita a fi urmate sau nu, fie situatii asupra carora planeaza “and the next step is?” Da. Cred ca despre ele as putea sa scriu. Indiferent daca e vorba despre mine, trairile mele interioare, dilemele mele, sentimentele mele. Cum spunea si Annie, oricand putem face o poveste din ceea ce simtim. Asa ne descarcam si eliminam si lipsa de inspiratie.
Stau si ascult. E liniste. Si-n sufletul meu la fel, in ciuda vietii mele agitate. In ciuda alergaturii de zi cu zi, a proiectelor care au fiecare cel putin un dead-line, a oboselii acute pe care o simt.
Ma bucur de momentul asta de liniste. Ma uit la viata mea si-mi place. E adevarat ca trebuie sa mai fac niste ajustari pe ici pe colea, dar in mare parte, e frumoasa. Cred ca totul tine de cat de mult vrei sa vezi lucrurile bune din viata ta. Daca vrei sa le dai valoare. Daca nu, lucrurile care te macina o vor face si mai mult. Cu totii avem dureri, neimpliniri, cu totii suntem din cand in cand dezamagiti de ceva sau ceva nu merge cum ar trebui. Insa, asa cum vedem toate lucrurile astea rele, cred ca putem sa aruncam o privire si catre cele bune. Nu ne costa nimic. Din contra. Putem aduce o raza de speranta in sufletele noastre.
Cred ca acum ma apuc de lucru…
3 comentarii:
la multi ani de 8 martie :D
Sunt foarte putini oameni care sa spuna franc: "Ma uit la viata mea si-mi place."
Cei mai multi sunt nemultumiti, oricat de frumoase si linistite ar fi existentele lor.
Ma bucur ca mai sunt oameni ca tine, care stiu sa aprecieze si sa recunoasca firescul vietii.:)
Uite, exista cineva care poate vedea si jumatatea plina a paharului! Bravo!
Trimiteți un comentariu