Multi isi pun intrebarea ce cautam pe pamantul asta. De ce aici? De ce noi? Strabunii ne-au invatat ca fiecare om isi are menirea lui. E un raspuns nesatisfacator pentru unii, plin de confuzie pentru altii, incomplet pentru multi dintre noi, si plin se sens pentru cei mai putini dintre noi.
E adevarat ca fiecare om isi are rolul lui aici. Natura ne-a conferit fiecaruia dintre noi o particica din marele plan, de care suntem responsabili. O misiune pe care nu o putem rata, nu o putem gresi. Nu pentru ca ne facem treaba bine, nu. Ci pentru simplul fapt ca totul e esa cum trebuie sa fie. Nu avem cum sa dam gres, pentru ca nu exista notiunea. Universul e asa de vast, iar viata insemana mult mai mult de atat. E un concept de necuprins pentru mintea noastra, dar atat de simplu si clar pentru sufletele noastre.
Natura isi are propriul curs. Cum fiecare furnicuta isi are propriul rol in lume, cu atat mai mult omul isi are locul bine stabilit. Ce-i drept, cu mai multa responsabilitate. Sau cel putin asa ne place noua sa credem, ca suntem mai presus decat orice alta fiinta de pe Terra. Desi, nu vad cum am putea fi mai presus de natura. Si asta s-a demonstrat in nenumarate randuri.
Ce cautam noi aici? Cred ca acelasi lucru ca si furnicuta. Evolutie. Fiecare dintre noi si-a ales misiunea in viata asta. Fiecare vrea sa mai urce cate o treapta. Asta e si farmecul. Experienta. Fiecare vrea sa acumuleze cat mai multa.
Ceea ce mie mi se pare maret e ca fiecare dintre noi suntem o lumanare in intunericul altora. Evolutia nu este un act egoist, ce apartine fiecaruia dintre noi. Este mai degraba un act altruist, in care fiecare ajuta la evolutia fiecaruia. Poate parea incredibil, dar la un nivel mult mai inalt decat cel la care ne raportam existenta, toate lucrurile astea se intampla.
Cu totii vedem asta, diferenta este ca unii o constientizeaza, iar altii nu. Iar in cazul asta, cei anormali suntem noi, care inca nu ne-am dat jos valul de pe ochi. Ciudat e ca, in loc sa ne bucuram ca sunt oameni care ne pot arata calea atunci cand suntem in cumpana, care ne pot da raspunsuri la intrebari existentiale, in loc sa apreciem ajutorul lor, noi, cei “incuiati” ii blamam si ii marginalizam pentru ca nu sunt si ei “incuiati” ca noi.
Ilogic. Aruncand o simpla privire asupra vietii noastre pe aceasta planeta, pana si un copil isi da seama ca facem totul pe dos. De la modul cum gandim, pana la modul in care actionam.
Conform ultimelor descoperiri arheologice, calatoria noastra incepe acum 7-9 milioane inainte de Hristos. Veti spune ca timpul nu are nici o importanta. Asa e. Insa experienta are. Si ce am invatat noi din 7-9 milioane de ani de experienta? Mai nimic…
E adevarat ca fiecare om isi are rolul lui aici. Natura ne-a conferit fiecaruia dintre noi o particica din marele plan, de care suntem responsabili. O misiune pe care nu o putem rata, nu o putem gresi. Nu pentru ca ne facem treaba bine, nu. Ci pentru simplul fapt ca totul e esa cum trebuie sa fie. Nu avem cum sa dam gres, pentru ca nu exista notiunea. Universul e asa de vast, iar viata insemana mult mai mult de atat. E un concept de necuprins pentru mintea noastra, dar atat de simplu si clar pentru sufletele noastre.
Natura isi are propriul curs. Cum fiecare furnicuta isi are propriul rol in lume, cu atat mai mult omul isi are locul bine stabilit. Ce-i drept, cu mai multa responsabilitate. Sau cel putin asa ne place noua sa credem, ca suntem mai presus decat orice alta fiinta de pe Terra. Desi, nu vad cum am putea fi mai presus de natura. Si asta s-a demonstrat in nenumarate randuri.
Ce cautam noi aici? Cred ca acelasi lucru ca si furnicuta. Evolutie. Fiecare dintre noi si-a ales misiunea in viata asta. Fiecare vrea sa mai urce cate o treapta. Asta e si farmecul. Experienta. Fiecare vrea sa acumuleze cat mai multa.
Ceea ce mie mi se pare maret e ca fiecare dintre noi suntem o lumanare in intunericul altora. Evolutia nu este un act egoist, ce apartine fiecaruia dintre noi. Este mai degraba un act altruist, in care fiecare ajuta la evolutia fiecaruia. Poate parea incredibil, dar la un nivel mult mai inalt decat cel la care ne raportam existenta, toate lucrurile astea se intampla.
Cu totii vedem asta, diferenta este ca unii o constientizeaza, iar altii nu. Iar in cazul asta, cei anormali suntem noi, care inca nu ne-am dat jos valul de pe ochi. Ciudat e ca, in loc sa ne bucuram ca sunt oameni care ne pot arata calea atunci cand suntem in cumpana, care ne pot da raspunsuri la intrebari existentiale, in loc sa apreciem ajutorul lor, noi, cei “incuiati” ii blamam si ii marginalizam pentru ca nu sunt si ei “incuiati” ca noi.
Ilogic. Aruncand o simpla privire asupra vietii noastre pe aceasta planeta, pana si un copil isi da seama ca facem totul pe dos. De la modul cum gandim, pana la modul in care actionam.
Conform ultimelor descoperiri arheologice, calatoria noastra incepe acum 7-9 milioane inainte de Hristos. Veti spune ca timpul nu are nici o importanta. Asa e. Insa experienta are. Si ce am invatat noi din 7-9 milioane de ani de experienta? Mai nimic…
2 comentarii:
Crezi tu ca nu ne putem rata misiunea?
Desi multi impostori, cred ca sunt putini cei care arata calea, si pe aia avem noroc daca-i recunoastem. Suntem prea preocupati de ego.
Cine a invatat bine, cine nu, ramane.
Chiar cred ca nu ne putem rata misiunea. Acum depinde de cat de repede ajungem acolo. ;) Cum spuneai si tu, suntem manati de ego, poate cel mai mare obstacol in calea evolutiei noastre. Ideea e ce alegem? Alegem sa-l pastram, asta insemnand o frana mare in calea evolutiei noastre, sau alegem sa-l lasam la o parte bentru binele general si implicit al nostru?...
Trimiteți un comentariu