Greseala mea a fost una. Si a fost legata de faptul ca m-am asteptat la ceva, desi stiam clar ca nu trebuie sa te astepti niciodata la nimic din partea nimanui. Fiecare are libertatea lui si tu nu trebuie sa o incalci. Am evitat s-o incalc, dar in adancul sufletului meu am sperat. Am sperat, am avut chiar necutezanta de a crede ca pot face o schimbare. Ca pot sa fac sa se constientizeze niste adevaruri general valabile.
Oare am avut pretentii prea mari? Nu. Nu ma insel niciodata in privinta capacitatii unui om si mai mult, nu subestimez niciodata. Oare nu am stiut cum sa predau lectia? E posibil. Oare am vrut sa fortez? Si asta e posibil. Am avut oare indrazneala de a crede ca adevarul meu poate fi si adevarul altuia doar pentru ca eu cred in el? Da. Si m-am bazat pe generalitatea si logica lui.
Desi am vazut situatia in intregul ei, m-am incapatanat sa fortez intelegerea. Am avut pretentii, am ignorat niste factori. Iar unul foarte important a fost acela ca schimbarea vine intotdeauna din interior. Cand schimbi ceva in tine, se resfrange in realitatea ta fizica. Schimbarea trebuia dorita si constientizata…
Fiecare se dezvolta in functie de factorii si stimulii cu care vine in contact, in functie de felul “caramizilor” care l-au cladit. Nu neg evolutia. Ar fi o prostie, daca nu chiar o aberatie! Toata lumea e in miscare, in continua evolutie si transformare. Chiar si piatra din curte de pe vremea bunicului. Difera doar viteza cu care se misca. De aceea fiecare are propriul ritm in care se dezvolta.
Cred ca ma gresit in metoda. Am vrut sa predau unui elev care nu a vrut sa invete. Sau nu am stiut eu sa fac sa-i placa lectia. Acum, zice ca m-am schimbat. Sunt alta… Nu, sunt aceeasi, doar ca nu m-a privit niciodata.
Important de inteles este faptul ca fiecare ne miscam in ritmul nostru, cum spuneam. Si mai devreme sau mai tarziu vom ajunge sa cunoastem lucruri greu de perceput acum. Iar schimbarile de perspective le vom primi cu bucurie ca reprezentand parte din noi si din evolutia noastra si nu le vom mai respinge doar pentru motivul ca nu corespund cu ceea ce am fost invatati pana acum.
Cunoasterea vine atunci cand esti pregatit sa ti-o insusesti. Poate timpul meu de a darui nu s-a potrivit cu timpul celuilalt de a primi. Ce ma bucura este faptul ca au ramas franturi care mai tarziu vor constitui baza unei dezvoltari frumoase. Poate chiar am fost un profesor bun si am sadit exact ghinda care mai tarziu se va transforma intr-un falnic stejar. Ramane de vazut.
Indiferent daca eu as fi cauza sau nu, un singur lucru stiu cu certitudine: acel stejar va creste. Nu conteaza cat timp ii va lua. El va creste. Si asta e un mare motiv de bucurie!
Oare am avut pretentii prea mari? Nu. Nu ma insel niciodata in privinta capacitatii unui om si mai mult, nu subestimez niciodata. Oare nu am stiut cum sa predau lectia? E posibil. Oare am vrut sa fortez? Si asta e posibil. Am avut oare indrazneala de a crede ca adevarul meu poate fi si adevarul altuia doar pentru ca eu cred in el? Da. Si m-am bazat pe generalitatea si logica lui.
Desi am vazut situatia in intregul ei, m-am incapatanat sa fortez intelegerea. Am avut pretentii, am ignorat niste factori. Iar unul foarte important a fost acela ca schimbarea vine intotdeauna din interior. Cand schimbi ceva in tine, se resfrange in realitatea ta fizica. Schimbarea trebuia dorita si constientizata…
Fiecare se dezvolta in functie de factorii si stimulii cu care vine in contact, in functie de felul “caramizilor” care l-au cladit. Nu neg evolutia. Ar fi o prostie, daca nu chiar o aberatie! Toata lumea e in miscare, in continua evolutie si transformare. Chiar si piatra din curte de pe vremea bunicului. Difera doar viteza cu care se misca. De aceea fiecare are propriul ritm in care se dezvolta.
Cred ca ma gresit in metoda. Am vrut sa predau unui elev care nu a vrut sa invete. Sau nu am stiut eu sa fac sa-i placa lectia. Acum, zice ca m-am schimbat. Sunt alta… Nu, sunt aceeasi, doar ca nu m-a privit niciodata.
Important de inteles este faptul ca fiecare ne miscam in ritmul nostru, cum spuneam. Si mai devreme sau mai tarziu vom ajunge sa cunoastem lucruri greu de perceput acum. Iar schimbarile de perspective le vom primi cu bucurie ca reprezentand parte din noi si din evolutia noastra si nu le vom mai respinge doar pentru motivul ca nu corespund cu ceea ce am fost invatati pana acum.
Cunoasterea vine atunci cand esti pregatit sa ti-o insusesti. Poate timpul meu de a darui nu s-a potrivit cu timpul celuilalt de a primi. Ce ma bucura este faptul ca au ramas franturi care mai tarziu vor constitui baza unei dezvoltari frumoase. Poate chiar am fost un profesor bun si am sadit exact ghinda care mai tarziu se va transforma intr-un falnic stejar. Ramane de vazut.
Indiferent daca eu as fi cauza sau nu, un singur lucru stiu cu certitudine: acel stejar va creste. Nu conteaza cat timp ii va lua. El va creste. Si asta e un mare motiv de bucurie!
2 comentarii:
Frumoase ganduri draga. Cum reusesti tu sa te gandesti la altii chiar si atunci cand nu prea o merita si sa vezi partea buna a lor. Simt o doza de optimism cumva?
Poti s-o numesti si doza de optimism. Sincera sa fiu, eu doar plec de la premisa ca in fiecare lucru rau exista o parte buna, si atunci cand poti sa o vezi, esti castigat. Iti dai seama ca ceea ce tu credeai a fi un esec, este in final o victorie.
Trimiteți un comentariu