Zi de zi traim unii in preajma altora, convietuim, socializam. Suntem chiar prieteni si pretindem ca-i cunoastem pe cei de langa noi. Cand unul dintre noi e la pamant, incercam sa-l ridicam folosind eterna replica “o sa fie bine”. Da, total de acord, o sa fie bine. Nu are cum sa nu fie. Insa, desi cunoastem cu totii asta, cand tu esti cel care e la pamant, nu prea vrei sa auzi asa ceva. Pentru ca asta o stii deja. Ce ai tu nevoie, e o mana care s-o tina pe a ta, un umar pe care sa poti plange, un suflet care sa te poata asculta fara ca tot ce-i spui sa fie considerat ridicol.
Nimic din ceea ce are legatura cu sufletul nu e ridicol. Realitatea in cazul asta nu are ce cauta in poveste. Cand vii la un prieten, vii cu sufletul, caci el are nevoie sa fie vindecat, nu vrei sa ti se arunce in nas ca realitatea e asa sau nu. Tu cunosti foarte bine cum e realitatea aia. Tu nu vii sa ti se dea o solutie la o problema, ci vii sa te vindeci. Atat.
Uite cum ajungem sa ne inchidem si mai mult in noi.
Si cand vezi ca nimeni nu-ti poate oferi toate astea, incerci sa te vindeci singur. Sa fii o mica pasare Pheonix. Si de aici apar alte discutii. Ti se reproseaza ca esti trist, ca te-ai inchis in tine, ca nu-i lasi pe altii sa te ajute. Nu mai esti fun, nu mai socilizezi cum o faceai, nu mai afisezi masca aia zambitoare de zi cu zi.
Oare e chiar atat de greu sa vezi ca un suflet de langa tine are nevoie de ajutor? Oare e chiar atat de greu sa-l asculti si sa-i oferi o vorba buna care sa nu tina de cum e realitatea asta si cat de varza e el? Oare e greu sa admitem ca nu-l putem ajuta si singurul lucru decent pe care l-am putea face e sa-l respectam si sa-l lasam sa se vindece singur? Oare suntem atat de orbi?...
Nimic din ceea ce are legatura cu sufletul nu e ridicol. Realitatea in cazul asta nu are ce cauta in poveste. Cand vii la un prieten, vii cu sufletul, caci el are nevoie sa fie vindecat, nu vrei sa ti se arunce in nas ca realitatea e asa sau nu. Tu cunosti foarte bine cum e realitatea aia. Tu nu vii sa ti se dea o solutie la o problema, ci vii sa te vindeci. Atat.
Uite cum ajungem sa ne inchidem si mai mult in noi.
Si cand vezi ca nimeni nu-ti poate oferi toate astea, incerci sa te vindeci singur. Sa fii o mica pasare Pheonix. Si de aici apar alte discutii. Ti se reproseaza ca esti trist, ca te-ai inchis in tine, ca nu-i lasi pe altii sa te ajute. Nu mai esti fun, nu mai socilizezi cum o faceai, nu mai afisezi masca aia zambitoare de zi cu zi.
Oare e chiar atat de greu sa vezi ca un suflet de langa tine are nevoie de ajutor? Oare e chiar atat de greu sa-l asculti si sa-i oferi o vorba buna care sa nu tina de cum e realitatea asta si cat de varza e el? Oare e greu sa admitem ca nu-l putem ajuta si singurul lucru decent pe care l-am putea face e sa-l respectam si sa-l lasam sa se vindece singur? Oare suntem atat de orbi?...
8 comentarii:
Cata dreptate ai!
si soriceii tot singuri se vindeca atunci cand sunt tristi?
Da. Mai ales soriceii! Zodia e de vina, dar shhh... sa nu afle nimeni. ;)
Eu cred ca esti mai puternica decat toate sicanele celor din jur si, cu ori fara ajutorul celor de langa tine, vei trece peste hopul asta. Iti doresc sa ai putere sa ramai echilibrata. Si sa fii fericita :)
Cu asa prieteni si asa incurajari, totul va fi mult mai usor, sunt convinsa. Iti multumesc din inima, Carmen! Multa fericire si tie si copilasilor tai!
Am citit postul de 3 ori... sunt atat f de acord cu el... si, totusi, ironic, singura replica ce imi vine in minte este: "O sa fie bine!" Poate pt ca eu insami vreau sa cred asta...
Draga Laura, ai dreptate. O sa fie bine! Si asta ziceam. Cu totii credem si stim ca o sa fie bine, dar uneori replica asta e zisa cu asa de multa superficialitate, incat parca iti doresti sa auzi si altceva. Cred ca a devenit o replica comuna de genul celei "Ce faci? Bine.", desi nu intotdeauna esti bine.
Si intr-adevar, trebuie sa ne pastram increderea ca dupa momentul greu prin care trecem, va veni unul frumos. Si chiar asa este!
Multumesc mult pentru vizita si-ti doresc multe zambete si multa fericire!
Am citit azi foarte multie blog`uri noi, a foarte multor oameni noi..si nu ma opream, tot cautam si cautam de zori..m-am intrebat si eu "de ce?:, nu stiam sa-mi raspuns, am ramas tot la cautat. E un post vechi, dar uite ca asta il cautam si ma bucur ca intr-un sfarsit am dat de el..am o stare greoaie, si cuvintele "o sa fie bine" ma irita, imi provoaca scarba si chiar repulsie fata de omul respectiv.
Frumos postul si ai foarte multa dreptate, oare e greu sa vezi ca un om sufera? e greu sa intinzi o mana?e greu sa-l lasi sa se sprijine de umarul tau ca sa planga?sa nu-l opresti..sa-l lasi sa-si gaseasca linistea.
Felicitari, si multumesc.
Anda, eu iti multumesc pentru cuvintele frumoase! Da, se pare ca in ziua de azi e greu sa-l vezi pe cel de langa tine ca sufera, sa-l asculti si sa-i oferi umarul tau si, mai ales, sa te abtii de la replici fade... Punem atat de mult accent pe cuvinte, incat uitam ca gesturile spun mai mult decat orice replica. Sincera sa fiu, prefer sa ma asculte cineva si sa taca, decat sa-mi arunce un grabit "o sa fie bine". E egal cu “nu ma intereseaza”. Dar nici daca nu spui nu e bine. Ei trebuie sa-si faca datoria de prieteni. Tu spui, ei iti dau replica, task-ul e indeplinit, mergem mai departe. Ce conteaza ca tu te zvarcolesti si esti distrus inauntru? “O sa fie bine”…
Stiu ca postul meu e doar o materializare a gandurilor si nu ofera o solutie, insa cred ca singurul loc unde iti poti gasi intr-adevar linistea si te poti ridica pentru a merge mai departe, e chiar acolo inauntru. In sufletul tau.
Iti doresc din inima sa gasesti acel loc. Si pana atunci, iti ofer un moment de tacere si o calda imbratisare!
Trimiteți un comentariu