Someone in my corner?

Suntem atat de preocupati de propria persoana incat am uitat sa privim in jurul nostru. Am uitat sa privim natura, am uitat sa oferim dragoste micilor fiinte care ne inconjoara, am uitat sa ne uitam unii la altii. Si cand zic ca suntem atat de preocupati pe propria persoana, nu ma refer la introspectie. Macar de ar fi asa! Ne-am redescoperi latura umana. Nu! Ma refer la narcisismul care zace in noi si care ne face sa ne ridicam propriile statui in fata carora sa ne plecam.

 

Suntem atat de orbi incat am ajuns sa nu vedem agonia celor de langa noi.

 

Suntem atat de lasi incat, chiar daca vedem zbuciumul celuilalt, ne ascudem in spatele unei false politeti si decidem sa nu ne bagam in loc sa facem cel mai uman si simplu gest de a intinde o mana, de a oferi un umar ca sprijin, de a oferi o simpla vorba buna. Astea sunt gesturi care nu ne costa nimic, insa pentru a le face trebuie sa empatizam.

Scuza asta cu “nu mi s-a cerut ajutorul, nu ma bag” mi se pare patetica. Problema nu este daca ti se cere ajutorul, probema este daca ai vazut/auzit cand ti s-a cerut ajutorul. Intotdeauna oamenii cer ajutorul! De cele mai multe ori arunca niste vorbe si apoi se retrag. Asta e modalitatea lor de a cere. Atat pot ei sa strige de tare… in soapta…. O soapta a sufletului care se framanta si se zvarcoleste.

De cele mai multe ori disimularea inseamna construirea unui zid la baza caruia ei stau chirciti si plang. Dar faptul ca-l ridica nu inseamna ca nu vor ca cineva sa-l darame. Il ridica tocmai de aceea, ca sa fie daramat.

 

Trebuie cu totii sa intelegem faptul ca dincolo de zidul ala se afla un suflet in toata vulnerabilitatea lui. Zidul nu este neaparat pentru cei curajosi, este pentru cei carora le pasa. Este testul prin care se triaza cei care zic ca asculta doar din complezenta, de cei care chiar se opresc si sunt atenti.

 

Asa ca, atunci cand ai auzit un strigat de ajutor, opreste-te si asculta. Nu-i spune ca o sa-l asculti maine, poimaine, candva. Chiar si asa, nu-l lasa cu speranta ca-l vei asculta. E cel mai mare rau pe care i-l poti face. Fa-ti timp si asculta-l atunci. Fii acolo cand are el nevoie, nu cand ai tu o fereastra in agenda.

 

Tine minte cateva lucruri:

-       fii atent cand omul isi deschide sufletul, atunci este el pregatit si ala e un moment cheie;

-       ai rabdare si asculta-l, este povestea lui, este despre el, nu despre tine. Despre tine, vorbiti alta data.;

-       empatizeaza, simte, si daca poti, ofera-i sprijinul moral de care are nevoie si niciodata, dar niciodata, nu-l judeca.
 

Stiti vorba aceea, universul este in expansiune, insa spatiul dintre sufletele noastre ramane acelasi si este doar la o bataie de inima.

In memoriam

Mimi ne-a parasit pe 1 aprilie, dupa mai bine de 8 ani de viata frumoasa, in care ne-a daruit multa dragoste si multe bucurii. O parte din sufletul meu a plecat odata cu el... Insa amintirea lui va trai vesnic in inima mea si in a tuturor celor care l-au cunoscut si l-au iubit.

Back in business

Am revenit, dragii mei. Nu am scris o perioada buna de timp. Sunt convinsa ca toata lumea s-a intrebat de ce. Nu as putea da un raspuns la aceasta intrebare. Pur si simplu nu am scris...

In tot acest timp, lucruri minunate s-au intamplat. L-am cunoscut pe omul pe care il vreau mereu alaturi, mi-am facut o multime de prieteni buni si am devenit mama a 6 copii. :)) Nu va nelinistiti. E vorba doar de o familie largita de perusi. Dar despre ei, in articolul urmator.

In tot acest rastimp am avut parte si de o dezamagire. Blogul unei bune prietene virtuale, Carmencita, nu mai exista. De ce? Nu stiu. Nici Nenea Dascalu nu stie... Tot ce-mi ramane este regretul. Recunosc ca-mi facea mare placere s-o vizitez pe Carmen. :(

Dar cum speranta moare ultima, poate Carmen o sa-si faca un nou blog si o sa ne dea de veste. Noi o asteptam cu mare drag, caci sunt convinsa ca are multi fani.

Acum va las. Pana la o noua postare, va doresc numai bine!

P.S.: Multumesc mult, Nenea Dascalu, ca nu ai uitat de mine!

Leapsa despre Carti si alte treburi

Trebuie sa-i multumesc de doua ori Carmencitei. In primul rand pentru ca nu a uitat de mine si in al doilea rand pentru leapsa minunata. Imi plac cartile, iar prilejul de a-mi expune preferintele e mai mult decat binevenit. Asa ca, MULTUMESC DIN SUFLET !!!

Si acum sa trecem la treaba:

1. Ce carte nu ai imprumuta şi de ce?

“Un veac de singuratate” de Gabriel Garcia Marquez. E prea pretioasa pentru sufletul meu!

2. Ce carte nu ai recomanda si de ce?

“Zahir” de Paulo Cohelio. E un dezastru!!! Bani aruncati pe fereastra.

3. Ce carte nu ai cumpara si de ce?

Nu as cumpara nimic de Cohelio. Nu mai fac greseala asta a doua oara!

4. Ce carti nu ai citi niciodata si de ce?

Cele din increngatura “cum sa ai success, cum sa te imbraci, cum sa fii fericit”… Ca si Carmencita, de altfel. De ce? Pentru ca nu ai nevoie de vreo reteta sa fii fericit. Fiecare om isi traieste viata intr-un mod unic. Nu exista o matrice pentru asa ceva.

5. Ce carte nu ai scrie niciodata si de ce?

Despre economie. Ma depaseste total subiectul. : ))

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, intru citire, copiilor tăi?

Basme de Petre Ispirescu.

7. Care a fost cartea copilariei tale?

Cartile, mai bine spus. : )) In principal Basmele de Ispirescu si Povestile fratilor Grimm.

8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?

Nu. Am fost in librarie, am vazut-o, am cumparat-o si am facut-o cadou cu promisiunea ca mi-o voi cumpara si eu.

9. Ce carte ti-a marcat felul de a fi?

Oh, sunt multe. Din fiecare am invatat cate ceva. "Ciuma" de Albert Camus – revolta impotriva ignorantei; "Un veac de singuratate" de Marquez – acceptarea misticului din viata noastra, curiozitatea, depasirea conditiei; "Muntele vrajit" de Thomas Mann – cunoastere; "Conversatii cu Dumnezeu" de Neale Donald Walsch – evolutie, etc…

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?

"Conversatii cu Dumnezeu" de Neale Donald Walsch.

11. Ce carte pe care n-ai citit-o, ai risca să o iei cu tine pe o insulă pustie?

"In cautarea timpului pierdut" – Marcel Proust.

12. Cum se numeste cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?

"Electra" de Euripide. Eram indragostita de piesa asta de teatru. Si inca sunt, recunosc.

13. Numeste o carte plictisitoare.

Aparent ar fi "In cautarea timpului pierdut" – Marcel Proust, insa dupa ce o “decojesti” nu ti se mai pare.

14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.

"In cautarea timpului pierdut" – Marcel Proust. Am citit jumatate din primul volum si efectiv nu am reusit sa merg mai departe. Dar nu scapa ea asa usor. : ))

15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.

Cu mare bucurie in suflet! Nu stiu in ce masura le aleg eu pe ele, cat ma aleg ele pe mine. De regula, imi indrept atentia spre numele grele ale literaturii, insa sunt deschisa si la nou. Fiecare carte trebuie sa-mi zica ceva. Daca ma apropii de raft si o vad si-mi spune “ia-ma acasa”, o iau pur si simplu. Partea frumoasa e ca nu-mi pare nicioadata rau de alegerea facuta. O singura data am cumparat o carte fara sa-mi zica ceva, si a fost un dezastru (vezi intrebarea 2).

16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?

La orice.

17. La ce nu renunţi ca să cumperi o carte?

Nu exista asa ceva. :D

18. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?

Nu am preferinte. Cartea sa fie buna!

19. Cât timp a trecut de cand nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?

Cred ca vreo doua luni… (Rusine sa-mi fie!) Au fost mai multe carti, toate de J.R.R. Tolkien: Stapanul Inelelor, Silmarillion si Hobbitul.

20. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?

Chiar “Un veac de singuratate” de Marquez. Cu greu…

21. Câţi ţărani au participat la răscoala din o mie nouă sute şapte?

Cati au putut. : ))

22. Care este scriitorul român preferat?

Eminescu.

23.Care este scriitorul străin preferat?

De ce oare cred ca stiti deja raspunsul … Gabriel Garcia Marquez!

24. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?

Nu cred ca as vrea… Filmul, de multe ori, nu transmite esenta cartii. Deci, nu sunt pentru ecranizari.

25. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.

Nu exista. Dar exista o ecranizare care a fost pe acelasi picior de egalitate cu cartea: Trilogia Stapanului inelelor.

26. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.

“Mizarabilii” de Victor Hugo.

28. Numeşte un blogger pe care ai vrea să-l cunoşti.

Carmencita! Cu mare drag, chiar!

29. Ce cântăreţ/trupă ţi-ar plăcea să concerteze în România?

Green Day. ;))

30. Numeşte întrebarea care-ţi place cel mai mult — nu dintre acestea, ci, în general.

“Da’ de ce te enervezi?” ;))

Si acum…. sa va vad eu, dragii mei, pe unde scoateti camasa… Si ma refer la : Druskin, Richie si Anna. Si cine o mai dori. Leapsa asta chiar merita facuta!

Multumim frumos si lui Nenea Dascalu, care ne-a furnizat un material foarte bun! Te mai asteptam! Ideea e exceptionala!

I'm ugly

Cum poate un om frumos sa se simta urat? Uite o provocare!

Nu e vorba de caracterul pe care-l are. Cred ca tine mai mult de cantitatea timpului petrecut in oglinda si de increderea pe care o are in sine si in calitatile sale fizice.

Poate ca totul a inceput intr-un ton de indiferenta. Sau poate a tinut de alegere. Afirmatia pe care a facut-o tot timpul nu a fost “Sunt frumos.”, ci “Sunt inteligent.” Poate e doar o chestiune de alegere a valorilor. Si e multumit cu aceasta scara a valorilor proprii.

Ce este el acum? Un depozitar de caracteristici frumoase. Pe care le tine pentru el si pentru cine le vede. Dar cati sunt cei care le vad?

Poate pierde cu scara asta de valori sau poate nu. Totusi, sunt oportunitati pe langa care poate trece.

Faptul ca s-a dezvoltat pe o anumita latura, l-a facut sa fie ca un copil vulnerabil, usor fragil, neincrezator.

Solutia, ar spune unii, ar fi sa se “upgradeze”. Lucru care se poate face foarte usor. Dar cum ramane cu transpunerea upgradarii asteia in interior?

Poate doar are nevoie sa se indragosteasca…

Brotacelul

Lacul e in sarbatoare.
Nuferii-s impodobiti.
Toata brotacimea canta:
Oac-oac! Ura! A sosit!

Caci Broscoiul Saltaret
Cu-a lui soata, doamna Broasca,
Au primit un dar maret
De la buna Zana Barza.

L-a adus in cos de alge
Si in nufar invelit,
Somnoros, intors pe-o parte
Si cu nasul inrosit.

Era mic, firav si dulce.
Mama Broasca s-a topit
Cand dragutul prunc de brosca
Luat in brate, a-sforait.

Brotacimea-ncremeni,
Insa buna Zana Barza,
Lundandu-si zborul a rostit:
E un prunc deosebit!

Auzind urarea Zanei,
Lacu-ntreg s-a luminat.
Caci micutul brotacel
O sa-ajunga imparat.

Ganduri razlete

Zi de zi traim unii in preajma altora, convietuim, socializam. Suntem chiar prieteni si pretindem ca-i cunoastem pe cei de langa noi. Cand unul dintre noi e la pamant, incercam sa-l ridicam folosind eterna replica “o sa fie bine”. Da, total de acord, o sa fie bine. Nu are cum sa nu fie. Insa, desi cunoastem cu totii asta, cand tu esti cel care e la pamant, nu prea vrei sa auzi asa ceva. Pentru ca asta o stii deja. Ce ai tu nevoie, e o mana care s-o tina pe a ta, un umar pe care sa poti plange, un suflet care sa te poata asculta fara ca tot ce-i spui sa fie considerat ridicol.

Nimic din ceea ce are legatura cu sufletul nu e ridicol. Realitatea in cazul asta nu are ce cauta in poveste. Cand vii la un prieten, vii cu sufletul, caci el are nevoie sa fie vindecat, nu vrei sa ti se arunce in nas ca realitatea e asa sau nu. Tu cunosti foarte bine cum e realitatea aia. Tu nu vii sa ti se dea o solutie la o problema, ci vii sa te vindeci. Atat.

Uite cum ajungem sa ne inchidem si mai mult in noi.

Si cand vezi ca nimeni nu-ti poate oferi toate astea, incerci sa te vindeci singur. Sa fii o mica pasare Pheonix. Si de aici apar alte discutii. Ti se reproseaza ca esti trist, ca te-ai inchis in tine, ca nu-i lasi pe altii sa te ajute. Nu mai esti fun, nu mai socilizezi cum o faceai, nu mai afisezi masca aia zambitoare de zi cu zi.

Oare e chiar atat de greu sa vezi ca un suflet de langa tine are nevoie de ajutor? Oare e chiar atat de greu sa-l asculti si sa-i oferi o vorba buna care sa nu tina de cum e realitatea asta si cat de varza e el? Oare e greu sa admitem ca nu-l putem ajuta si singurul lucru decent pe care l-am putea face e sa-l respectam si sa-l lasam sa se vindece singur? Oare suntem atat de orbi?...